De cele mai multe ori, durerea de dinţi este cauzată de o infecţie la nivelul pulpei dentare, ca urmare a unei carii netratate la timp ce a ajuns până la acest nivel, cu iradierea infecţiei la nivelul nervului.
Şi, desigur, durerea nu poate să provoace decât frică, anxietate, căci este asociată imediat, în mintea persoanei respective, cu tratamentul de canal, poate tratamentul care provoacă cea mai mare teamă de stomatolog.
Dar la clinica Dr. Vlădău Studio, o importantă clinică din oraşul Braşov, această intervenţie nu este nicidecum atât de dureroasă precum era în trecut, grija reputaţilor medici din echipa noastră pentru confortul pacientului pe durata procedurilor fiind majoră.
Considerăm confortul pacientului esenţial pentru desfăşurarea în bune condiţii a tratamentului.
Medicii noștri se bazează şi pe cea mai modernă tehnologie pentru a transforma tratamentele endodontice din a fi total neplăcute, în a fi pe deplin suportabile de către orice pacient, indiferent de vârstă: copil, adolescent sau adult.
Iar investiţia în cea mai bună tehnologie a constituit, la această clinică, unul dintre cei mai importanţi factori ai atingerii unui grad înalt de calitate a tratamentelor.
Calificarea şi expertiza medicilor clinicii Dr. Vlădău Studio contribuie din plin la realizarea de tratamente performante, lipsite de durere și cu rezultate dintre cele mai bune.
Nervul dentar, ca sursă a durerii de dinți
Alcătuit din camera pulpară, canal principal şi ramuri anatomice care îl servesc, canalul radicular este un spaţiu natural în mijlocul structurii osoase subgingivale a dintelui. De la caz la caz, dinții pot avea un număr de unul, două, trei sau chiar patru canale radiculare (la molari).
Canalul adăpostește pulpa dentară, alcătuită din ţesut conjunctiv vascularizat, denumit și nerv dentar.
Afecțiunile nervului dentar cauzează dureri, uneori insuportabile, de obicei atunci când se amână consultul stomatologic (mai ales pe seama efectului eliberator, vremelnic, al medicamentelor analgezice, care de fapt maschează simptomele afectării profunde a dintelui).
Tratamentul endodontic şi salvarea dintelui
În cazul durerii de dinţi cauzate de afectarea pulpei dentare, terapia endodontică se impune fără întârziere, infecția netratată a rădăcinii dintelui conducând, în final, la necesitatea extracției dentare.
Tratamentul endodontic elimină infecția și salvează dintele de la extracție, eliminând totodată și orice durere.
În cadrul tratamentului endodontic, zona infectată este curăţată de bacterii, este sterilizată şi, la final, este sigilată cu un material specific obturaţiei de canal.
La clinica Dr. Vlădău Studio nu trebuie să îți faci griji în privinţa durerii, căci se aplică dintelui cea mai potrivită şi eficace anestezie, pentru ca tratamentul să nu producă durere.
Manifestând permanent grijă faţă de pacient, medicii clinicii Dr. Vlădău Studio realizează îți urmează țelul de bază: salvarea dintelui de la degradare şi chiar de la pierdere.
Indiferent de problema oro-dentară cu care te confrunți, fie că ești localnic al municipiului Braşov sau doar în trecere pe aici, te invităm să apelezi cu deplină încredere la ajutorul specialiştilor cu înaltă calificare şi expertiză ai clinicii Dr. Vlădău Studio.