Care sunt diferențele dintre implant dentar clasic și implant dentar într-o singură zi?
Există două diferențe principale între cele două tipuri de implanturi:
- În cazul implantului dentar într-o zi, nu există o perioadă de timp în care pacientul stă fără dinți, pe când în cazul implanturilor clasice există o perioadă de 3-6 luni în care locul se vindecă, până la protezare.
- Rata de eșec a implantului este un pic mai mare pentru implantul într-o zi.
Chiar dacă nu îți place să petreci câteva luni cu dinții lipsă vizibili, trebuie să iei în considerare toate considerentele pe care este necesar să le discuți cu medicul dentist.
Iată care sunt diferențele dintre cele două tipuri de implanturi.
Procedura de tratament implant dentar
Implant tradițional: După inserarea implantului în osul maxilar, gingia din zonă este suturată sau se plasează un capac de vindecare. După finalizarea vindecării – ceea ce înseamnă că osul a fuzionat cu suprafața implantului – bontul este atașat și coroana este plasată.
Implant într-o zi: Acest tip de implant este încărcat imediat, cu o coroană dentară sau o punte dentară. Procesul de inserare a implantului este același. dar după inserare, este plasată imediat o coroană temporară.
Coroana dentară
Implant tradițional: O coroană permanentă este plasată direct după o perioadă de vindecare de 3-6 luni. Nu se folosește nicio coroană temporară.
Implant într-o zi: coroana dentară temporară este plasată în aceeași zi cu plasarea implantului. Mai târziu, aceasta este înlocuită cu o coroană permanentă, după ce implantul s-a integrat în os și a atins stabilitatea sa finală.
Perioada de vindecare
Implant tradițional: se acordă suficientă perioadă de timp implantului pentru a se vindeca și pentru a se ancora ferm în os.
Implant într-o zi: Deoarece este încărcat imediat, perioada de vindecare este considerată de la momentul plasării coroanei temporare, până la înlocuirea ei cu cea permanentă.
Osteointegrarea
Implant tradițional: în perioada de vindecare nu este deloc perturbată formarea țesutului osos, deoarece forțele de masticație au efect minim asupra implantului, gingiile protejând implantul.
Implant într-o zi: poate exista o vindecare perturbată, deoarece coroana temporară deja preia funcția dintelui pierdut. Acest lucru înseamnă că forțele implicate în masticație sunt transferate la implant prin coroana temporară, perturbând integrarea osoasă.
Durata tratamentului
Implant clasic: întreaga procedură durează aproximativ 5 – 6 luni și poate depăși chiar mai mult dacă este necesară grefarea osoasă sau orice altă procedură.
Implant într-o zi: această procedură se face într-o zi, cu excepția plasării coroanei permanente.
Numărul de vizite la stomatolog
Implant tradițional: este necesar un număr mai mare de vizite ulterior inserării implantului.
Implant într-o zi: sunt necesare mai puține vizite ulterioare.
Starea emoțională a pacientului după intervenția de inserare a implantului
Implant tradițional: După inserarea implantului, pacientul are probleme determinate de estetică, ca urmare a lipsei vizibile a anumitor dinți.
Implant într-o zi: Starea emoțională este una foarte bună, deoarece pacientul părăsește scaunul cu un dinte nou / set nou de dinți.
Rata de succes
Implanturi tradiționale: rata de succes este mai mare. (aproximativ 95% – 98%)
Implant într-o zi: rata de succes este mare, dacă:
- beneficiezi de experiența unui medic cu o vastă expertiză;
- dacă sunt respectate condițiile de selectare a candidatului potrivit pentru acest tratament;
- dacă intervenția de inserare este efectuată corect și în siguranță;
- dacă implantul utilizat este unu calitativ.
- dacă se respectă recomandările medicului, de îngrijire a dintelui implantat.