Coroanele dentare sunt utilizate în stomatologie de zeci de ani, permițând pacienților să acopere o mare varietate de imperfecțiuni ale danturii prin montarea unei coroane dentare peste un dinte inestetic.

În ultimii ani, fațetele de porțelan au devenit o modalitate din ce în ce mai populară de a camufla defectele estetice ale dinților, cum ar fi dinții ciobiți, fisurați, pătați, îngălbeniți.

Echipa clinicii Dr. Vlădău Studio te poate ajuta să determini care este cea mai bună procedură pentru tine, atunci când ești pus în fața alegerii – fațete dentare versus coroane dentare.

Șlefuirea dinților

Atât coroanele dentare, cât și fațetele ceramice pot îndeplini o funcție similară, deoarece sunt realizate minuțios, prin tehnologii avansate, din materiale performante, în scop estetic.

Coroana dentară acoperă complet un dinte după ce a fost modificat și redus la dimensiunea necesară pentru a se potrivi restaurării. Modificările aduse unui dinte pentru plasarea coroanei sunt de obicei extinse, acel dinte necesitând pe termen nelimitat o protezare pentru asigurarea funcționalității sale.

fatete dentare

Coroanele dentare acoperă întreg dintele, pentru că au și scop funcțional, nu doar estetic.

Pe de altă parte, fațetele sunt foițe fine de ceramică care se plasează peste suprafața frontală a unui dinte. În unele cazuri, folosind de obicei fațete ultra subțiri precum LUMINEERS®, dintele este modificat minim, dacă nu chiar deloc. Fațetele “no prep” nu necesită șlefuire, ele doar se atașează smalțului dentar existent, deci fațetarea este reversibilă. Dar acest tip de fațetare este posibilă doar în cazul mascării defectelor mici.

Fațetele dentare acoperă doar partea frontală a dinților, pentru a fi mai conservatoare și pentru că sunt plasate în scop strict estetic.

Când coroanele sunt cea mai bună alegere

fatete dentare

O coroană nu numai că îmbunătățește aspectul unui dinte, dar îi conferă și o rezistență suplimentară. Deoarece acest tip de restaurare acoperă întregul dinte, este de obicei cea mai bună opțiune atunci când dintele a suferit carii extinse, sau traume.

Coroanele sunt utilizate în general, în scop estetic, atunci când există:

  • dinți fisurați;
  • dinți care au fost supuși unei proceduri de canal radicular;
  • dinți cu uzură severă
  • dinți cu defecte de formă;
  • dinți ciobiți puternic;
  • dinți cu probleme de aliniere dentară.

Când fațetele sunt o opțiune mai bună

fatete dentare

Deoarece fațetele sunt foițe subțiri de porțelan, ele nu oferă suportul structural pe care îl face o coroană. Datorită versatilității și aspectului lor natural, fațetele au devenit tratamentul preferat pentru problemele estetice minore, cum ar fi:

  • Dinți pătați sau îngălbeniți;
  • Dinți puțin ciobiți;
  • Dinți abrazați;
  • Dinți tociți;
  • Probleme minore de aliniere dentară;
  • Diastema;
  • Dinți asimetrici sau puțin deformați.

Echipa noastră vă poate examina zâmbetul și poate stabili dacă îngrijorările dvs. pot fi soluționate cu această opțiune mai conservatoare.

Amplasarea fațetei dentare necesită restructurarea minimă a unui dinte, în comparație cu o coroană, și este tratamentul preferat pentru o mare varietate de probleme estetice.

Costuri și durabilitate

Datorită beneficiilor tehnologiei dentare, coroanele, în prezent, durează până la 15 ani sau mai mult.

Durata de viață a coroanei tale dentare va depinde în mare măsură de materialele folosite pentru realizarea acesteia, dar și de modul în care ai grijă de ea.

Alegerea fațete dentare versus coroane dentare se va face în funcție de nevoile tale estetice, de situația clinică a danturii tale și de bugetul tău, căci o coroană dentară se poate dovedi mai puțin costisitoare decât o fațetă. În general, fațetele sunt puțin mai scumpe decât coroanele.

Fațeta dentară poate oferi rezultate semnificative timp de până la 10 ani sau mai mult. Poți îmbunătăți durabilitatea restaurărilor dentare, folosind ața dentară periind dinții corect, constant și văzând dentistul cel puțin de două ori pe an pentru controale și igienizări.

Indiferent dacă ai un dinte care necesită întărire sau mai mulți care necesită îmbunătățiri structurale și cosmetice, echipa clinicii Dr. Vlădău Studio îți va întineri zâmbetul. Află mai multe despre ce presupune alegerea fațete dentare versus coroane dentare, programându-te pentru o consultație în cadrul clinicii noastre  ultra-moderne din Brașov!

Clinica Stomatologica Vladau Studio